Select your Top Menu from wp menus

Cioloș: În săptămânile viitoare vom putea lua decizia acordării primei tranșe de împrumut Republicii Moldova

Guvernul României ar putea decide în săptămânile viitoare acordarea primei tranșe de împrumut destinat Republicii Moldova, a anunțat premierul Dacian Cioloș.

„În marja reuniunii am avut o discuție bilaterală cu domnul președinte Timofti în care am discutat stadiul relațiilor noastre cu Republica Moldova și mai ales pregătirea acordării primei tranșe de împrumut. (…) Suntem în contact cu Guvernul Republicii Moldova. În săptămânile viitoare, odată ce vom avea informarea privind măsurile de reformă care au fost asumate de Guvernul moldovean, vom putea lua decizia, în paralel și cu un progres în discuțiile cu Fondul Monetar Internațional, care, în cele din urmă, înțeleg că pregătește o misiune în Republica Moldova pentru a începe posibilele negocieri pentru un acord de împrumut. Deci suntem în linia a ceea ce am convenit inițial”, a afirmat Cioloș, miercuri, la finalul unui dejun oficial oferit de președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, în onoarea participanților la Summitul SEECP desfășurat la Sofia.

Cioloș a spus că i-a transmis președintelui Nicolae Timofti că subiectul cooperării cu Republica Moldova a fost discutat și cu vicepreședintele american Joe Biden, cu ocazia vizitei pe care premierul român a efectuat-o în Statele Unite ale Americii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ciolos-in-saptamanile-viitoare-vom-putea-lua-decizia-acordarii-primei-transe-de-imprumut-republicii-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19