Select your Top Menu from wp menus

Avocaţii lui Vlad Filat susţin că acestuia i se îngrădesc drepturile. DIP infirmă

Apărarea ex-premierului Vlad Filat îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor clientului său, aflat în arest preventiv în cadrul Penitenciarului nr.13. Potrivit avocaţilor, fostul premier urma să aibă săptămâna trecută o întrevedere cu notarul, însă administraţia penitenciarului, deşi iniţial şi-ar fi dat acceptul, a contactat notarul şi l-a anunţat că întrevederea nu va avea loc. La rândul său, Departamentul Instituţiilor Penitenciare afirmă că întrevederea nu a avut loc, pe motiv că juristul instituţiei nu era prezent, aflându-se într-o şedinţă de judecată până la acel moment.

Avocaţii fostului premier menţionează într-un comunicat de presă că în urma cererii depuse la 18 mai curent, Vlad Filat a primit acordul instanţei de judecată de a avea o întrevedere cu notarul în sediul instituţiei penitenciare, pentru perfectarea anumitor acte notariale. Cu acceptul iniţial al administraţiei penitenciarului, întrevederea a fost planificată pentru vineri, 20 mai, ora 16.00. Dar, în aceeaşi zi, notarul a fost contactat de conducerea instituţiei în cauză şi anunţat că întrevederea cu Vlad Filat nu va avea loc, fără a indica careva motive întemeiate.

„Nu a fost luat în consideraţie nici demersul apărătorilor de a asigura întrevederea deputatului Vlad Filat cu notarul în data de 24 mai curent. Administraţia Penitenciarului nr.13 refuză să execute dispoziţia instanţei, fără a aduce explicaţiile de rigoare în acest sens. Considerăm că acest gest este unul nejustificat şi limitează dreptul persoanei de a beneficia de serviciile inerente unei societăţi democratice”, menţionează avocaţii în comunicat.

Solicitat de IPN Serviciul de presă al DIP a precizat că asigurarea întrevederii inculpatului Vlad Filat cu notarul nu a avut loc, deoarece juristul instituţiei nu era prezent, aflându-se într-o şedinţă de judecată până la acel moment. La fel, DIP menţionează că asemenea întrevederi nu pot avea loc spontan, ele necesită timp şi implicarea mai multor servicii ca – paza, securitate, regim, astfel încât să nu fie destabilizată situaţia în penitenciar, dar şi să nu le fie îngrădite drepturile celorlalţi peste o mie de persoane care se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13.

Ex-premierul Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Acesta este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Vlad Filat pledează nevinovat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/avocatii-lui-vlad-filat-sustin-ca-acestuia-i-se-ingradesc-drepturile-dip-infirma/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19