Select your Top Menu from wp menus

Între 1200 și 3200 de lei –  SALARIILE pentru posturile vacante în Orhei din luna Mai

Salariile oferite de agenții economici și instituțiile bugetare din raionul Orhei, pentru posturile  pe care le-au anunțat vacante în luna mai, variază între 1200 și 3200 de lei.

Cel mai mic salariu, de 1200 de lei este oferit pentru postul de tâmplar la o instituție de învățământ din Orhei. Cel mai mai mare salariu de 3200 de lei este oferit pentru postul de șofer la un agent economic.
Salariul unui lăcătuș auto este de 2500 de lei, iar a unui mecanic auto de 2700 de lei.

Posturile vacante de femeie de serviciu la sunt plătite cu 1600 de lei, locul de dădacă la casa-internat din Orhei este remunerat cu 1500 de lei, iar unui hamal i se oferă  2000 de lei. Între 2500 și 3000 de lei este salariul unui agent economic propus pentru funcția de cusător, iar pentru postul de soră economă la Spitalul din Orhei se oferă un salariu de 1900 de lei.
De precizat că din salariile calculate în Republica Moldova, de la un angajat,  sunt reținute  cumulat 10,5% în Fondurile de Asigurări Medicale și Sociale și 7% în calitate de impozit pe venit.

Potrivit datelor Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă în prima decadă a lunii mai, în raionul Orhei erau înregistrate 218 locuri de muncă vacante.