Radu Mîţu, portarul Milsami Orhei a fost transportat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Acesta a fost plasat în sala de reanimare și i-a fost stabilită diagnoza – contuzie a țesuturilor moi. Medicii au spus că Radu a avut mare noroc. Dacă era lovit cu 2 cm mai jos, atunci putea să se întâmple o tragedie, scrie Ziarul Naţional.
Fotbalistul a fost accidentat ieri în semifinal Cupei Moldovei, jucată la Orhei de Milsami contra Dacia Chişinău. În minutul 74 Vadim Cemîrtan de la Dacia l-a lovit în cap pe Radu Mîţu, deşi ar fi avut posibilitatea să evite acest fapt. Incidentul a survenit după un atac similar al aceluiaşi jucător contra lui Mîţu în partida disputată cu doar câteva zile înainte, în Campionatul Republicii.