Select your Top Menu from wp menus

În Potrugalia a fost destructurată o grupare criminală rusească implicată în criminalitate organizată, inclusiv în Moldova

Photo Credit To Europol

 

 

O grupare transnaţională, care era implicată în spălare de bani şi care are tangenţe cu criminalitatea organizată din Moldova, a fost destructurată în Portugalia.

Potrvit unui comunicat al Europol, gruparea identifica cluburi europene de fotbal care întâmpinau dificultăţi financiare şi le oferea sprijin material. Ulterior echipele de fotbal erau cumpărate prin intermediul persoanelor interpuse, în spatele cărora se aflau reţele netransparente de holdinguri ce aparţineau companiilor înregistrate în zone off-shore. După preluarea controlului asuprea echipelor de fotbal, acestea erau folosite pentru spălare de bani prin diferite acţiuni pe piaţa de transferuri şi tranzacţii cu drepturi de transmisiune televizată ale meciurilor. Gruparea de asemenea era implicată în trucarea pariurilor sportive.

În Europol se consideră că reţeaua criminală destructurată în Portugalia, activa din anul 2008 şi probabil reprezintă o celulă a unei grupări mafiote ruseşti, care este responsabilă de spălarea a câtorva milioane de euro în mai multe ţări din UE.

Potrivit aceleaşi surse  în prezent se identifică apartenenţa grupării la mai multe crime organizate în Austria,Marea Britanie,Germania,Estonia,Letonia şi Moldova


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-potrugalia-a-fost-destructurata-o-grupare-criminala-ruseasca-implicata-in-criminalitate-organizata-inclusiv-in-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19