Un concert prilejuit Zilei Victoriei, la care va cânta interpretul rus Lev Leşcenko, va fi organizat de Primăria oraşului Orhei cu suportul Ambasadei Rusiei în Republica Moldova şi Fondului Miron Şor, sâmbătă 7 mai. Potrivit unui anunţ distribuit de pe profilul Primăriei Orhei în reţelele de socializare, la concert vor participa şi vedete ale estradei moldoveneşti, iar evenimentul va avea loc pe terenul Complexului Sportiv Raional Orhei.
Ilan Şor, care a acces în fruntea Primăriei Orhei anul trecut pe lista mişcării politice pro-ruse „Ravnopravie”, a finanţat un concert similar şi în anul 2013 la Chişinău. La concertul de acum 3 ani care de asemenea a fost organizat cu suportul Ambasadei Rusiei în Moldova, a cântat acelaşi Lev Leşcenko. Pe scena din Capitală a urcat atunci şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin, cel care a recunocuse că a luptat de partea separatiştilor transnistrieni în războiul de pe Nistru din 1992.
Cântăreţul rus Lev Leşcenko se numără printre artiştii ruşi care au susţinut ocupaţia peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia. Din acest motiv, Ucraina l-a inclus la sfârşitul anului trecut în lista persoanelor care prezintă pericol pentru secutitarea naţională.