Mai multe organizaţii neguvernamentale de media au pregătit un program întreg prin care marchează Zilele libertăţii presei. Reprezentanţii ONG-urilor au declarat într-o conferinţă de presă la IPN că situaţia presei în Moldova este atât de gravă că nu ajunge o singură zi pentru a promova libertatea acesteia.
Nadine Gogu, preşedinta Centrului de Jurnalism Independent, a spus că, deşi mai multe activităţi au fost organizate anume astăzi, pe 3 mai, de Ziua internaţională a libertăţii presei, multe evenimente rămân şi până la finele lunii curente.
Astfel, pe 11 mai, în faţa Parlamentului, va fi organizată acţiunea publică „Panoul ruşinii. Inamicii presei mai 2015-mai 2016”. În cadrul acestei acţiuni vor fi prezentate numele persoanelor publice care au intimidat jurnaliştii. Ulterior, la 12 mai, va fi organizat Marşul solidarităţii presei 2016 pe traseul: Casa Presei – Guvernul – Parlamentul.
Pe 16 mai Consiliul de Presă va lansa campania împotriva plagiatului în mass-media. Iar o zi mai târziu, pe 17 mai, va fi lansat cel de-al doilea raport trimestrial de monitorizare „Elemente de propagandă, dezinformare şi război informaţional în spaţiul mediatic autohton”.
Tot pe 17 mai va fi desfăşurată masa rotundă cu tema „Rolul mass-media în promovarea eficienţei energetice”. În aceeaşi zi se va lansa şi concursul „Premii pentru jurnalism de mediu”, ediţia a treia.
Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, a comunicat că în perioada 18-19 mai şi 25-26 mai vor fi organizate mai multe dezbateri în regiuni la tema informaţiilor false şi tendenţionase în mass-media. Totodată, pe portalul mediaforum.md vor fi lansate mai multe dezbateri, una inclusiv despre fenomenul de concentrare a presei.
Pe 20 mai va fi editat suplimentul „Obiectiv european” şi distribuit prin intermediul a 15 ziare şi 10 portaluri online.