Select your Top Menu from wp menus

Începând cu 2009, sumele alocate pentru apărare au scăzut brusc, studiu

În ultimii ani, finanţarea apărării nu a fost o prioritate pe agenda naţională de dezvoltare. În acelaşi timp, începând cu anul 2009, sumele alocate pentru acest sector au scăzut brusc. Datele fac parte dintr-un studiu realizat de Centrul Expert-Grup, care a analizat cheltuielile destinate apărării în perioada 2000-2014, transmite IPN.

Potrivit experţilor, această tendinţă nu a suferit schimbări nici după anul 2014, când situaţia de securitate din regiune s-a înrăutăţit subit. În consecinţă, către anul 2015, Republica Moldova s-a situat pe ultimul loc în regiunea Europei Centrale şi de Est la capitolul ponderii cheltuielilor pentru apărare în Produsul Intern Brut.

Studiul arată că în condiţiile constrângerilor bugetare existente, fondurile alocate pentru construcţia apărării naţionale nu se folosesc în mod optim. Astfel, pe parcursul ultimului deceniu nu au fost finalizate procesele de reformare a apărării naţionale şi nici documentele de programare strategică pentru acest sector, care să ghideze planificarea apărării naţionale pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, lipsa documentelor strategice a determinat faptul că structura Armatei Naţionale este învechită, fără să fie ajustată noilor realităţi de securitate şi constrângeri de finanţare.

Pentru a redresa situaţia din domeniu, Expert-Grup recomandă majorarea treptată a alocărilor pentru apărare la media regională. În acest context, Iurie Morcotâlo, economist în cadrul Expert-Grup şi unul din autorii studiului, a declarat că în condiţiile în care 10% din teritoriu nu este controlat de autorităţile centrale, iar securitatea din regiune s-a înrăutăţit semnificativ, este imperativă schimbarea atitudinii faţă de apărarea naţională şi de a repune sectorul dat în priorităţile de dezvoltare a ţării.

O altă recomandare a Expert-Grup se referă la elaborarea documentelor strategice de apărare. Potrivit experţilor, trebuie revizuită structura Armatei Naţionale conform realităţilor actuale de finanţare, care să permită reorganizarea componentelor ce au o contribuţie minimă la apărarea naţională, dar consumă surse financiare semnificative.

De asemenea, experţii recomandă mărirea investiţiilor capitale în apărarea naţională şi majorarea transparenţei bugetare în sectorul apărării.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/incepand-cu-2009-sumele-alocate-pentru-aparare-au-scazut-brusc-studiu/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19