Pentru lucrările de întreținere și amenajare a spațiilor verzi din orașul Orhei, Primăria a scos din buget suma de peste 800 de mii de lei. Banii au fost alocați unei societăți comerciale din Chișinău, Borintex SRL.
Contractul de achiziție în valoare de 809.445,58 lei, a fost semnat pe 28 martie curent. Agentul economic din capitală a fost unicul participant la procesul de achiziție anunțat de autoritățile orășenești.
De notat, că incă toamna trecută, în raportul său de activitate pentru 100 de zile, primarul Ilan Șor declara că serviciile de înverzire a orașului vor fi transmise unui agent economic privat, pe care l-a calificat drept unul ” care are toată tehnica necesară și o experiență mare în domeniu”
Potrivit datelor Agenției Achiziții Publice, firma din Chișinău a efectuat în noiembrie 2015, lucrări de amenajare a spațiilor verzi ale teritoriului adiacent Blocului Didactic nr. 1 al Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testimițeanu”, în valoare de peste 100 de mii de lei, iar în 2011 a vândut tehnică de peste 1,5 milioane pentru Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi din Capitală.