Select your Top Menu from wp menus

Iniţiativa PL privind statutul municipiului Chişinău, adoptată în prima lectură

Proiectul de lege cu privire la statutul municipiului Chişinău, propus de deputaţii liberali, şi care a trezit mai multe controverse printre membrii Consiliului municipal, dar şi printre deputaţi, a fost votat vineri, 8 aprilie, în prima lectură de majoritatea parlamentară. Deputaţii socialişti s-au declarat radical împotriva iniţiativei, numind-o abuzivă, transmite IPN.

Deputatul liberal, Ştefan Vlas, unul dintre autorii proiectului de lege, a spus că necesitatea proiectului de lege se explică prin faptul că pe parcursul activităţii administraţiei publice a municipiului Chişinău au apărut multe divergenţe şi neclarităţi în sfera reglementării acesteia de legislaţia în vigoare, fapt care duce la apariţia litigiilor în instanţele de judecată, delapidări de bunuri şi prejudicierea patrimoniului municipiului.

Parlamentarul a subliniat că activitatea administraţiei publice locale şi în special a municipiului Chişinău este reglementată de legislaţia adoptată în perioada vechiului sistem de reglementare, fiind depăşită în timp. Potrivit lui, aceasta intră în contradicţie cu legislaţia actuală, fapt care duce la interpretări eronate de către instanţele judecătoreşti şi împiedică stabilirea ordinii şi corectitudinii în sistemul administrativ al municipiului Chişinău.

Deputatul socialist, Vlad Batrâncea, a spus că ceea ce se propune prin proiectul dat este de fapt limitarea competenţelor CMC. „În conformitate cu acest proiect de lege primarul general doar va înştiinţa CMC despre numirea în funcţie a viceprimarilor, a şefilor de direcţie, a şefilor întreprinderilor municipale. Este o lege abuzivă şi comunicăm că o vom contesta la Curtea Constituţională”, a anunţat parlamentarul.

În replică, Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, a subliniat că primarul general al municipiului Chişinău este ales de cetăţeni, iar cât ţine de echipa sa, acesta este în drept să şi-o aleagă singur.

Parlamentarul neafiliat, reprezentant al Partidului Popular European din Moldova, Eugen Carpov, a spus că majoritatea parlamentară îşi promovează interesele, deoarece un proiect de lege privind statutul municipiului Chişinău, propus de deputaţii PPEM un an în urmă, este ignorat, iar iniţiativa liberalilor, făcută o lună în urmă „în grabă şi cu grave încălcări ale prevederilor legale”, este promovată foarte rapid. Deputatul a subliniat că autorii proiectului reduc intenţionat rolul Consiliului municipal Chişinău.

Deputata comunistă, Elena Bodnarenco, preşedinta Comisiei administraţie publică, prezentând raportul, a spus că proiectul de lege are drept scop consolidarea şi optimizarea managementului municipiului Chişinău. Comisia consideră că această iniţiativă este în conformitate cu strategia de descentralizare a puterii.