Patru tineri au fost retinuti pentru talharie. Doi din acestia sunt suspectati ca mai inainte au torturat si au omorat o femeie din raionul Orhei.
Cei 4, cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani, au fost retinuti sambata trecuta, fiind suspectati ca la mijlocul lunii ianuarie, folosind gaz lacrimogen si o arma de foc, au jefuit o familie din raionul Straseni.
In cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că doi dintre suspecti au săvârşit un omor, in raionul Orhei.
Crima a fost săvârşită la începutul lunii ianuarie. Femeia moartă, cu multiple răni şi cu mâinile legate la spate a fost gasita de o tânăra care locuia la gazdă în casa victimei. Potrivit medicului legist , femeia , in varsta de 63 de ani, ar fi decedat dpa ce a fost lovita in cap cu un obiect dur.
Poliţia a stabilit ca cei 2 tineri, ştiind că femeia a vândut o vacă, au pătruns în casa victimei pentru a-i fura banii obţinuţi din vânzare. Aceştia au maltratat femeia , până cand stapana casei nu le-a spus unde se află banii, apoi au omorât-o, după care au furat cei şapte mii de lei. Unul din cei 2 banuiti era vecin cu femeia omorata.
Potrivit politiei, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracţiuni riscă închisoare pe termen de până la 25 de ani.