La Washington, asistenta secretarului de stat american Victoria Nuland i-a acuzat pe oligarhii ucraineni de subminarea eforturilor privind reformarea țării și proliferarea corupției. La audierile de marți din Senat dedicate Ucrainei, Nuland a declarat că oligarhii și cleptocrații sunt principalul obstacol în calea reformelor în această țară. „Oligarhii și cleptocrații care au controlat Ucraina în decurs de multe decenii cunosc că modelul businessului lor va fi eliminat, dacă reformatorii de pe „Maidan” vor atinge succesul în 2016. De aceea, ei luptă cu forțe îndoite, folosind toate pârghiile vechiului sistem: controlul asupra mass-media, al întreprinderilor de stat, asupra deputaților în Radă, judecătorii și a altor mecanisme politice”, a declarat Nuland. În opinia sa, cei care se numesc reformatori în Ucraina trebuie să lucreze pentru instaurarea consensului în echipa aflată la conducere și să pună în aplicare programul susținut de FMI și UE pentru elaborarea unor măsuri agresive de combatere a corupției, instaurare a justiției și liberalizare a economiei.