În noaptea de 8 martie în cartierul Nordic al oraşului Orhei a avut loc o tragedie. În timpul incendiului care a izbucnit într-un apartament dintr-o clădire multieajata a decedat o persoană.
Potrivit informaţiei DSE Orhei, semnalul despre faptul că în cartierul Nordic, la etajul 5 al unui bloc locativ arde un apartament a fost recepţionat la miezul nopţii de 8 martie. În timpul stingerii flăcărilor, a fost găsit corpul neînsufleţit al proprietarului locuinţei – un bărbat în vârstă de 34 de ani.
În zilelede week-end, pompierii din Orhei au mai intervenit la două incendii care au avut loc pe data de 5 martie în satele Isacova şi Bolohan. În seara zilei de 5 martie, la Isacova a fost stins focul care a cuprins 1 hectar de vegetaţie uscată, iar câteva ore mai târziu pompierii au lichidat incendiul într-o casă de de locuit din sectorul Baghea al satului Bolohan.
Cauzele şi paubele materiale provocate de aceste incendii sunt în curs de constatare.
Într-un alt caz din week-endul trecut, pentru care au fost apelaţi pompierii, a fost fum, dar până la incendiu nu s-a ajuns. Ieşind la faţa locului, pe adresa Unirii 150 din cartierul Bucuria, pompierii au constatat că mocnesc nişte cârpe peste care proprietarul locuinţei a aruncat din imprudenţa un muc de ţigară nestinsă.