Universitatea Tehnică din Moldova urmează să lanseze în viitorul apropiat proiectul „Satelit Moldovenesc”, care îşi propune zborul unor microsateliţi pe orbită. În cadrul unei întrevederi cu premierul Pavel Filip, conducerea UTM a meţionat că proiectul este realizat în proporţie de 80%, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.
Potrivit autorilor proiectului, acesta este unul atractiv pentru studenţii UTM şi cu relevanţă pentru economia naţională, în special pentru monitorizarea şi prevenirea inundaţiilor în albia râurilor Nistru şi Prut. În acest sens, conducerea UTM a abordat problema proiectului propus în anul 2015 privind scutirea de impozite TVA şi taxe vamale la procurarea utilajului specializat pentru infrastructura de comandă şi control a zborului sateliţilor, care nu a fost examinat până în prezent.