La prima întrunire în plen din anul 2016 consilierii raionali au decis cine vor fi şefii a două Direcţii importante din cadrul Consiliului raional Orhei.
Decizia privind numirea şefului Direcţiei Economie şi Atragerea Ivestiţiilor a fost aprobată datorită includerii acestei chestuni în mod suplimentar pe ordinea de zi. Câştigătoarea concursului desfăşurat anterior pentru această funcţie, Diana Croitor, a fost votată rapid de către majoritatea absolută a celor 33 de consilierilor prezenţi la şedinţă.
Pe de altă parte, aprobarea în funcţie a câştigătoarei concursului pentu şefia Direcţiei Generale Educaţie a fost la un pas de zădărnicire. În acest caz, dimpotrivă, s-a propus ca proiectul deciziei să fie exclus din ordinea de zi. Propunerea consilierului neafiliat Simion Cazacu nu a fost susţinută, dar un alt neafiliat – Ion Frunze a insistat ca examinarea chestiunii să fie amânată. Acesta a declarat că rezultatele concursului sunt deja atacate în judecată pe motiv că unii membri ai comisiei la momentul desfăşurării concursului nu mai erau consilieri raionali.
Consilierul PPEM, Valeriu Covaş, a replicat că în judecată se examinează o mulţime de litigii care uneori se rezolv ani în şir. Acesta a stăruit ca proiectul numirii şefei DGE să fie supus votului. În rezultat, candidatura Silviei Mustovici a fost acceptată de către 21 de consilieri.
În timpul votării, soţul candidatei, consilierul Veaceslav Mustovici a părăsit sala, iar colegul său de fracţiune consilierul Covaş a comentat că acesta nu a participat nici la şedinţa comisiei de specialitate, pentu a nu fi invunuit că influenţează votul.
Amintim că Silvia Mustovici a condus învăţământul raional din noiembrie trecut , îndeplinind interimatul după ce precursoarea ei, Eudochia Stefarta, a părăsit funcţia.