Select your Top Menu from wp menus

Avocaţi: Avocatura din Republica Moldova este supusă unui atac raider

„Avocatura din Republica Moldova este supusă unui „atac raider”, susţine un grup de avocaţi, care afirmă că au fost excluşi din Consiliul Uniunii Avocaţilor prin neglijarea totală a legii. Potrivit lor, odată cu excluderea a şapte dintre cei 18 membrii ai consiliului, cei rămaşi, cu excepţia unui singur membru, au decis dizolvarea Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, iar în prezent urmează a fi stabilită o nouă componenţă. Avocaţii susţin că excluderea lor din Consiliul Uniunii, are drept scop principal obţinerea controlului asupra Comisiei de licenţiere

Preşedintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, avocatul Vladislav Gribincea, a declarat miercuri, 3 februarie, la o conferinţă de presă la IPN, că în primăvara anului 2015, în Consiliul Uniunii Avocaţilor au fost aleşi oameni noi, cu viziuni reformatoare. Potrivit lui Vladislav Gribincea, aceştia militau pentru o avocatură transparentă, profesionistă şi integră, acţiunile lor însă au stârnit nemulţumiri. Astfel, la sfârşitul anului trecut a început un atac de excludere din Consiliul Uniunii Avocaţilor a acestor persoane.

Potrivit avocaţilor care au fost excluşi, atacul a fost declanşat de nemulţumirea unor foşti membri ai Comisiei de licenţiere şi apropiaţi ai unor membri din actualul Consiliu al Uniunii. Aceştia ar fi nemulţumiţi că în septembrie 2015, nu au fost aleşi în noua Comisie de licenţiere. Astfel, potrivit lui Vladislav Gribincea, persoanele nemulţumite au solicitat convocarea avocaţilor din Baroul Chişinău pentru a-i revoca din Consiliul Uniunii Avocaţilor acei pe membri care nu i-au susţinut în concurs.

Astfel, la 22 decembrie 2015, şapte dintre cei 18 avocaţi ai Consiliului Uniunii Avocaţilor au fost excluşi. Avocata Natalia Moloşag, spune că excluderea s-a făcut în lipsă de cvorum şi cu încălcarea legii. Deşi ilegalităţile erau evidente, conducerea Uniunii Avocaţilor a recunoscut cu uşurinţă aşa-zisa revocare. Iar Consiliul Uniunii Avocaţilor, cu votul a 10 membri, inclusiv a preşedintelui Uniunii Avocaţilor, a refuzat să o anuleze, deşi avocaţii spun că i s-a cerut acest lucru şi avea competenţe legale.

Avocaţii au menţionat că ulterior, zece membri ai Consiliului Uniunii Avocaţilor au dizolvat Comisia de licenţiere a profesiei de avocat, deşi nu aveau astfel de competenţe. Avocaţii excluşi din Consiliu au mai spus că aceste acţiuni au drept scop obţinerea controlului asupra acordării licenţei de avocat, precum şi instituirea unui control total asupra proceselor din avocatură. Totodată, avocaţii au declarat că aceste acţiuni sunt dirijate de persoanele din conducerea actuală a Uniunii Avocaţilor.

Avocata Feodosia Tîşciuc a declarat că acest atac va avea consecinţe grave asupra avocaturii din Republica Moldova. Feodosia Tîşciuc crede că legile avocaturii vor fi modificate în aşa mod încât nelegitimităţile să poată fi recunoscute în mod legal.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/avocati-avocatura-din-republica-moldova-este-supusa-unui-atac-raider/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19