Ministerul Afacerilor Externe al României a emis un comunicat de prersă în care declară că „urmărește cu atenție evoluțiile de la Chișinău”. „Îndemnăm la calm și facem apel la toți actorii politici din Republica Moldova să acționeze cu toată răspunderea pentru desfășurarea procesului democratic de învestire în funcție a Guvernului Pavel Filip, Guvern care a obținut votul de încredere al Parlamentului legitim de la Chișinău. Doar în felul acesta parcursul democratic, stabilitatea și obiectivele pro-europene ale Republicii Moldova pot fi urmărite și îndeplinite fără sincope, spre beneficiul tuturor cetățenilor țării.”