Ex-ministra educaţiei, Maia Sandu, care a anunţat recent crearea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), este declarată cel mai influent politician al anului 2015 în cadrul Topului realizat anual de Institutul de analiză şi consultanţă politică „Politicon”. Faţă de anul 2014 Maia Sandu a urcat 8 poziţii, în 2014 aceasta clasându-se către finalul Top 10, transmite IPN.
Pe locul doi se clasează Ion Sturza, om de afaceri, ex-premier şi fostul candidat desemnat la funcţia de prim-ministru, iar pe al treilea loc este preşedintele Nicolae Timofti. Locul patru este ocupat de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, iar pe locul cinci se clasează liderul interimar al Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleţ. Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, se clasează pe locul şase, iar preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, pe locul şapte.
Locul opt este ocupat de preşedintele proiectului politic Partidul „Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase. Pe locul nouă este preşedintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, iar pe locul zece se clasează membrul Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, Igor Boţan.
Politicon a publicat şi Top 10 cele mai influente partide din Republica Moldova în 2015. Potrivit Top-ului, pe primul loc se clasează Partidul Socialiştilor, acesta este urmat de Partidul Democrat, iar pe locul al treilea se clasează Partidul Politic „Partidul Nostru”. Pe locul patru se află Partidul Liberal Democrat, pe locul cinci – Partidul Liberal, iar pe locul şase – Partidul Popular European din Moldova.
Partidul Comuniştilor se clasează pe locul şapte. Imediat după acesta vine Partidul Forţa Poporului, care a luat decizia de a fuziona cu Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, schimbându-şi denumirea în Partidul „Demnitate şi Adevăr”. Pe locul nouă se află Partidul Popular din Republica Moldova, iar pe locul zece – Partidul Naţional Liberal.
La realizarea topurilor Politicon au participat 27 de experţi care au apreciat prestaţia şi influenţa reală a politicienilor şi a partidelor politice.