Grupul de inițiativă al Mişcării “În PAS cu Maia Sandu” a decis că viitorul partid se va numi “Partidul Acțiune şi Solidaritate”.
Solicitată de Ziarul de Gardă să dea detalii privind denumirea viitorului partid, Maia Sandu a declarat că: „Acțiune este ceea de ce are nevoie acum societatea. Mă refer la o mişcare activă de mobilizare a societăţii pentru transformarea clasei politice, implicare în rezolvarea tuturor problemelor comune, responsabilizare civică şi scoaterea ţării din criză”.
Tododată, potrivit fostei ministre a Educației, „Solidaritatea pornește de la ideea de unificare a societăţii, sentimentul apartenenței la o comunitate unită prin valori și scopuri comune. Este, prin urmare, o valoare absolut necesară pentru existenţa şi buna funcţionare a unei societăţi. Astfel, PAS înseamnă, de fapt, un pas sigur spre consolidare contrapus divizării folosite de actuala putere ca un instrument de control și de subjugare morală, socială, economică și politică a societății.”
Ziarul de Gardă amintește că pe 23 decembrie anul trecut Maia Sandu a anunțat pe www.unpaspentru.md lansarea Mișcării “În PAS cu Maia Sandu” pentru crearea unui nou partid politic.