Select your Top Menu from wp menus

Audit cu interese? Cui aparțin firmele selectate de Ministerul Finanțelor să efectueze controale financiare la întreprinderile de stat

Guvernul a aprobat recent o listă de 37 de companii de audit, întocmită de Ministerul Finanțelor, care vor audita situațiile financiare la întreprinderile de stat sau la societățile unde cota statului depășește 50 la sută din capitalul social. Printre firmele aprobate să facă verificări pentru 2015 este și cea a lui Ion Prisăcaru, șeful Fiscului, dar și alte companii afiliate unor foști angajați de la Finanțe. Centrul Național Anticorupție a efectuat o expertiză privind nivelul de coruptibilitate a proiectului hotărârii de Guvern încă în luna martie și a atenționat despre situațiile privind conflictele de interese. CNA a mai atras atenția și la faptul că aceste firme ar putea fi avantajate în raport cu celelalte întreprinderi. Comisia Națională de Integritate a demarat propriile verificări și a constatat că oficialii nu au încălcat nicio lege.
Experta Mariana Kalughin de la Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției este de părere că includerea în listă a unor firme ce au legături cu actuali sau foști funcționari nu este soluția cea ma potrivită. “Se simte masiv afilierea dintre companii şi unii funcţionari sau chiar ex-funcţionari ai ministerului care este cel mai aproape de domeniul vizat, cel financiar. Chiar dacă nu există nişte prevederi legale exprese care ar interzice acest lucru, această relaţie de afiliere va trezi anumite semne de întrebare referitor la cât de imparţial, obiectiv, corect a fost efectuat auditul, or asta nu este deloc în interesul publicului. Interesul nostru este ca orice audit să fie efectuat de o companie independentă, care nu are nicio afliere cu niciun organ de stat, iar rezultatele lui să fie credibile. Integritatea presupune mai mult decât urmărirea exactă a prevederilor legii. Integritatea mai înseamnă să nu mergi peste bunul simţ care nu este prevăzut în documente, dar ar trebui respectat”, a comentat Mariana Kalughin.

mai multe pe anticoruptie.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/audit-cu-interese-cui-apartin-firmele-selectate-de-ministerul-finantelor-sa-efectueze-controale-financiare-la-intreprinderile-de-stat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19