Rezultatele proiectului regional european „Antreprenoriatul feminin – motorul de creare a locurilor de muncă în Europa de Sud-Est”, desfăşurat în perioada 2011-2015, au fost prezentate astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, informează MOLDPRES.
Angela Chicu, preşedintele Asociaţiei Femeilor Profesioniste şi de Afaceri din Republica Moldova, a subliniat că proiectul a fost realizat de către Centrul regional pe probleme gender (GTF) în parteneriat cu Consiliul regional de cooperare şi Centrul de Sud-Est de instruire a antreprenoriatului, cu suportul financiar al Agenţiei de colaborare Internaţională.
În cadrul proiectului au participat nouă ţări din Europa de Sud-Est – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Croaţia, R. Moldova, Muntenegru, Slovenia, Serbia şi Turcia. Obiectivul de bază al proiectului a fost promovarea antreprenoriatului feminin prin preluarea bunelor practici în colaborare dintre stat şi sectorul privat, prin dezvoltarea reţelelor şi asociaţiilor la nivel naţional şi internaţional.
În context, sursa citată a precizat că, în octombrie 2011, Asociaţia Femeilor Profesioniste şi de Afaceri din Moldova a efectuat, cu susţinerea financiară a GTF din Croaţia, o analiză privind situaţia de dezvoltare a antreprenoriatului feminin în R. Moldova cu scopul de a determina pe ce loc se află la acest capitol ţara noastră în raport cu alte state din Sud-Estul Europei şi cu ce probleme se confruntă femeile antreprenoare. De asemenea, cu sprijinul financiar al GTF din Croaţia, în anul 2012, în R. Moldova a fost lansată platforma Asociaţiilor femeilor antreprenoare. În aceeaşi perioadă, au fost organizate vizite de documentare la nivel de Comisii parlamentare şi Guvern cu scopul de a studia bunele practici în domeniul antreprenoriatului feminin, în alte ţări ale Europei de Sud-Est, a mai precizat Angela Chicu.
Pe durata desfăşurării proiectului menţionat au avut loc mai multe întruniri cu reprezentanţii organizaţiilor de afaceri, precum şi diferite expoziţii şi tîrguri la nivelul Camerelor de Comerţ şi Industrie ale ţărilor participante.
Stela Coropceanu, membru al Asociaţiei Femeilor Profesioniste şi de Afaceri din Moldova, a precizat că în prezent 46% dintre femeile antreprenoare cu vîrsta pînă la 35 de ani intenționează să deschidă o afacere în R. Moldova.