Medicii epidemiologi şi specialiştii de la Siguranţa Alimentelor sunt în alertă din cauza unei suspiciuni de antrax în raionul Orhei. Semnalul a venit din satul Breanova, unde zilele trecute a fost sacrificată o bovină. Cazul urmează a fi cercetat, iar suspecţia de antrax confirmată ori infirmată.
Despre aceasta a relatat şeful Secţiei dezinfecţie din cadrul CSP Orhei Anatolie Balaganschi la Radio Orhei , în cadrul emisiunii “Să fiţi Sănătoşi”, care a avut loc in după amiaza zilei de ieri.
Ultima dată, un caz de antrax a fost înregistrat în raionul Orhei la începutul anului curent.
În luna ianuarie, în satul Cihoreni, comună Biesti a fost sacrificată o viţică, fără o consultare preventivă a medicului veterinar. Carnea bovinei bolnave urma să fie comercializata la piaţa din Capitală. Dar până a ajunge pe tarabe, carnea a trecut expertiza medicilor veterinari care au depistat infectia.
Acest caz nu a avut urmări grave, deşi antraxul se poate încheia letal.
Antraxul este o boală infecţioasă care se transmite de la animale bolnave spre om. Bacilul poate rămâne în sol chiar şi 100 de ani, iar animalele se pot imbolnăvi dacă au în hrană plante infectate.