Select your Top Menu from wp menus

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a cerut închiderea Penitenciarului nr. 13 din Chișinău

Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a cerut închiderea Penitenciarului nr. 13 din Chișinău sau ameliorarea urgentă a condiţiilor de detenție din această instituție, unde se află în arest preventiv și fostul premier Vlad Filat. Într-un demers adresat premierului interimar Gheorghe Brega, avocatul poporului spune că detenția în celulele penitenciarului poate fi atribuită în mare parte tratamentului inuman sau degradant. Cotorobai a publicat și fotografii care înfățișează mizeria din celule. Fostul premier Vlad Filat cercetat pentru corupție a repetat astăzi prin avocatul său că se află în greva foamei din cauza condițiilor proaste de detenție, în ciuda declarației ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, că i s-a oferit o celulă bună. Reținut din 15 octombrie, Filat s-a plâns de mai multe ori de condiţiile din penitenciar, de presiuni și încercări de demoralizare din partea fostului său partener de guvernare, omul de afaceri Vlad Plahotniuc. Acesta dezminte orice implicare.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/avocatul-poporului-mihail-cotorobai-a-cerut-inchiderea-penitenciarului-nr-13-din-chisinau/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19