În după amiaza zilei de astăzi, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliul orăşenesc (CO) Orhei . Timp de puţin peste două ore, cei 26 de consilieri prezenti la la şedinţă au examinat 24 de chestiuni, printre care două incluse pe ordinea de zi suplimentar.
Din seria chestiunilor de bază au făcut parte cele referitoare la aprobarea bugetului orăşenesc pentru anul 2016, aprobarea taxelor locale, dar şi altor decizii extrem de importante şi de interes sporit pentru locuitorii oraşului.
În ciuda acestui fapt, pe pagina web a Primăriei Orhei nu a fost de găsit nicio informaţie despre convocarea acestei şedinţe ordinare sau despre chestiunile care se planifica a fi examinate.
La acest fapt, care este în dezacord cu imperativul transparentizării activităţii administraţiei publice locale, a atras atenţia consilierul Mihai Tihon. Primarul Ilan Shor a răspuns scurt: „Исправим” (“Vom corecta” , tr.n), iar secretarul CO Orhei, Ala Buracovschi a declarat că proiectele deciziilor pregătite pentru şedinţă au fost afişate pe panoul din holul Primăriei.
Oricum, pariciparea la şedinţa CO Orhei care, după cum prevede legislaţia, este publică, adică cu acces absolut liber pentru orice cetăţean care doreşte să stea în sală şi să afle ce hotărăsc consilierii, nu pare a fi deloc simplă.
Asta, în condiţiile în care nici presa nu este acceptată din prima. Pentru a intra în sala de şedinţe, reprezentantul Radio Orhei a trebuit să îi convingă pe doi bodyguarzi de la intrarea în sală că are dreptul să asiste la întrunirea aleşilor locali.