Reprezentanții Asociației Obștești „Parlamentul-90” și-au exprimat nemulțumirea faţă de situaţia social-politică din R. Moldova și au înaintat mai multe revendicări actualului legislativ, informează MOLDPRES.
În cadrul unei conferințe de astăzi, deputaţii Parlamentului anilor-90 au anunțat că au adoptat o rezoluţie pe care au înaintat-o actualilor guvernanți.
„Situația din R. Moldova din proastă a devenit chiar dezastruoasă. De aceea, noi cerem modificarea Constituției privind alegerea președintelui ţării prin vot direct de către cetățeni, atribuirea unor funcții suplimentare ce ar asigura balanța puterilor în stat, precum şi ridicarea imunității parlamentare, cu excepția declarațiilor politice”, a declarat secretarul Asociaţiei Obşteşti „Parlamentul-90”, Nicolae Misail.
Printre solicitările prezentate în rezoluție se mai numără: eliberarea din funcție a conducătorilor instituțiilor de stat care au fost obligate să monitorizeze legalitatea și buna funcționare a sistemului bancar, precum şi elaborarea unui plan de acțiuni privind returnarea miliardelor furate cu persoane responsabile și termeni concreți.
Reprezentanţii Asociației Obșteşti „Parlamentul-90” consideră că în momentul de față R. Moldova are nevoie ca niciodată de stabilitate politică și economică, de ordine, disciplină și responsabilitate.
„Ne adresăm către reprezentanții societăți civile, către toți cetățenii, să nu rămînă indiferenți față de ceea ce se întîmplă în ţară, să dea dovadă de activism civic în limitele legale, a normelor morale și bunului simț. Parteneri externi ai R. Moldova să susțină în continuare cursul european al ţării, lipsind totodată de sprijin politic guvernanții și liderii politici care au discreditat ideea europeană”, a mai adăugat secretarul Asociaţiei Obşteşti „Parlamentul-90”, Nicolae Misail.
Asociaţia Obştească „Parlamentul-90″ a fost fondată în anul 2001, din aceasta fac parte circa 150 de deputaţi ai primului legislativ ales în mod democratic.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)