Audierile de miercuri la Parlament, unde mai mulţi şefi de instituţii au fost audiaţi despre frauda bancară este de ochii lumii şi au avut drept scop intimidarea şi mai mult a lui Vlad Filat, dar şi a PLDM. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii ”Politica” de la TV7.
”Ceea ce s-a petrecut în Legislativ înseamnă o bătaie de joc. Am văzut mai mulţi şefi de instituţii care trebuiau eliberaţi de mult din funcţii. Plus la aceasta, nu au spus nimic nou. Şi ce comportament au avut, şi toţi deputaţii au tăcut”, afirmă jurnalistul Alexandr Petkov.
În opinia altui invitat, audierile de astăzi au demonstrat vulnerabilitatea statului în faţa acestor şefi care au venit să dea explicaţii. ”Am înţeles că şi Parlamentul deja este captiv. Deputaţii ar fi putut cere astăzi demisii, dar nu a făcut-o nimeni, deoarece se tem, sunt şantajabili. Totul s-a făcut cu scopul pentru a-l învinui şi mai mult pe Filat care este deja încarcerat”, declară analistul politic, Alexei Tulbure.
De aceeaşi părere se arată şi un alt analistu politic, Victor Ciobanu. ”Ţinta audierilor a fost PLDM. După mine, ei trebuiau să rămână în opoziţie, pentru că am văzut că în decurs de o lună cât au rezistat, caracatiţa PD-lui se poate deja prăbuşi. Au făcut o greşeală că s-au întors la negocieri. Şi Marian Lupu le-a arătat din deget, că dacă pun prea multe condiţii, nu s evor alege cu nimic. Şi procurorul general l-a fel îi are la mînă cu dosare. Acum, mulţi deputaţi PLDM vor sta şi vor vota aşa cum li se va spune”.
Pe de altă parte, jurnalistul Vitalie Călugăreanu susţine că miercuri s-a mai compromis un lider de partid. ”După mine, liderul PL, Mihai Ghimpu s-a compromis atunci când a votat cu comuniştii ca şedinţa să aibă loc cu uşile închise. Am văzut că nici democraţii nu au făcut acest lucru. Care este scopul la tot circul vom afla mai târziu”.
Miercuri, deputaţii au audiat într-o şedinţă mai mulţi şefi de instituţii, printre care CNA, Procuratura Generală şi BNM despre frauda din sectorul bancar.