Premierul interimar Gheorghe Brega a cerut mai multor ministere și structuri de securitate să fie vigilente datorită sporirii în ultima vreme „a factorilor de risc cu caracter intern și extern ce pot submina securitatea națională”, se spune într-un comunicat de presă de la guvern. În document nu sunt precizate nici pericolele care ar pândi Moldova, nici măsuri speciale concrete de securitate, dar sunt pomenite protestele de stradă frecvente, acțiuni „unilaterale din partea Tiraspolului” și altele. Comunicatul vine după ce săptămâna aceasta autoritățile moldovene au reținut 13 persoane care ar fi avut de gând să atace instituții din capitală și din municipiul Bălți, în scopuri care nu au fost deocamdată precizate.
sursa: europalibera.org