Autoritățile Ucrainei au propus suspendarea tuturor livrărilor de bunuri către Crimeea anexată de Rusia anul trecut. Premierul Arseni Iațeniuk a spus într-o declarație că oprirea ar fi temporară, dar a adăugat că a cerut cabinetului său să elaboreze un proiect de încetare „concretă” a livrărilor de bunuri și servicii către Crimeea. Associated Press notează că aceste evoluții vin după ce la sfârșitul săptămânii un atac asupra liniilor de înaltă tensiune a pus capăt livrărilor de curent din Ucraina către Crimeea. Vice-premierul rus Dmitri Kozak a spus luni că peninsula are doar 30% din necesarul de energie electrică. Ministerul rus al energiei a spus tot luni că sunt lipsiți de curent peste 1,6 milioane de locuitori și 300 de clădiri publice, inclusiv școli și grădinițe. Săptămâna trecută Rusia a anunțat că va interzice toate importurile de alimente din Ucraina începând de la 1 ianuarie, când intră în vigoare acordul de liber-schimb semnat de Kiev cu Uniunea Europeană.