Select your Top Menu from wp menus

Oficial german: Lipsa de reforme în Republica Moldova, un risc pentru stabilitate

Criza din Republica Moldova şi lipsa de reforme reprezintă un risc pentru implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, dar şi un risc la adresa stabilităţii. Declaraţia a fost făcută de ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Hans Werner Lauk, în cadrul unui interviu pentru Digi 24.

„Acordurile ambiţioase de asociere încheiate de UE cu Georgia, Ucraina şi Moldova implică cerinţa de reforme profunde din partea acestor parteneri: combaterea corupţiei, reforma justiţiei şi a administraţiei, modernizarea economiei şi multe altele. Prin intermediul acestor reforme sunt puse sub semnul întrebării structuri vechi, ceea ce reprezintă un proces care poate duce la dezechilibrare în plan intern. Dar tocmai cazul Moldovei demonstrează, însă, că şi lipsa de reforme reprezintă un risc la adresa stabilităţii”, a menţionat oficialul german.

Amintim că preşedintele grupului europarlamentar GUE/NGL, Gabi Zimmer, a anunţat că europarlamentarii vor discuta despre situaţia de la noi din ţară, în special despre oligarhia şi elitele corupte de la putere, precum şi despre furtul miliardului din sistemul bancar.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/oficial-german-lipsa-de-reforme-in-republica-moldova-un-risc-pentru-stabilitate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19