Select your Top Menu from wp menus

Vladimir Socor: Principalul vinovat de criza din Moldova este PDM

Situaţia din Republica Moldova a degradat mai mult decât se aştepta, iar principalul vinovat este Partidul Democrat, condus din umbră de către Vladimir Plahotniuc. Declaraţia a fost făcută de către Vladimir Socor, analist politic al Fundaţiei Jamestown si Eurasia Daily Monitor, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Potrivit lui Socor, niciuna din coaliţiile din care a făcut sau va face parte PDM nu poate fi numită pro-europeană. „Iniţial, Republica Moldova a făcut nişte paşi în direcţia integrării europene, a fost abolit regimul de vize, semnat Acordul de Asociere şi de Liber Schimb. Apoi integrarea europeană s-a împotmolit. Lucrul aceasta s-a întâmplat atunci, când s-a ajuns la etapa implementării reformelor, în special în ceea ce ţine de domeniul justiţiei. Toţi ştiu că Plahotniuc este cel care controlează justiţia şi instituţiile de drept din Republica Moldova. Dacă înainte despre aceasta în Occident se vorbea în şoaptă, acum se spune realităţilor pe nume”, a spus Socor.

Analistul consideră că procesul de capturare a instituţiilor statului a început odată cu repartizarea instituţiilor statului pe criterii politice. „Momentul păcatului originar îl constituie semnarea Acordului de coaliţie din 2010. Atunci s-au împărţit instituţiile statului pe criterii politice, dar în special s-a împărţit justiţia şi organele de ocrotire a legii. Atunci s-a format un organ neconstituţional de conducere a statului, numit Consiliul Alianţei, care a devenit mai puternic şi mai influent decât principalele instituţii ale statului. Deciziile erau luate la Consiliul Alianţei, apoi votate în Parlament. Marian Lupu apărea în acest Consiliu ca un purtător de cuvânt a lui Plahotniuc. Atunci Consiliul Alianţei era un organ colectiv. Acum deciziile nu sunt luate colectiv, ci de către o persoană de pe bulevardul Cantemir, care sunt transmise mai apoi prin intermediul Partidului Democrat. Este clar că acest partid a devenit principala formaţiune politică din Republica Moldova, viitoarea alianţa de guvernare se va forma în jurul PDM. Partidul Democrat este cel care dictează acum cine şi când să vină la negocieri. Şi acest partid este departe de unul pro-european”, a opinat Socor.

Vladimir Socor consideră că Vladimir Plahotniuc poate fi oprit doar de către o investigaţie internaţională. „Este clar că Plahotniuc nu-şi păstrează lichidităţile în Moldova, ci în conturi străine , ascunse prin off-shoruri. Plahotniuc nu a făcut investiţii serioase în Republica Moldova. Se ştie că deţine la Chişinău câteva hoteluri şi posturi de televiziune, care sunt o nimica toată pe lângă averea care o deţine acesta. O investigaţie internaţională neutră l-ar detrona pe Plahotniuc şi ar schimba politica moldovenească”, a declarat Vladimir Socor.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/vladimir-socor-principalul-vinovat-de-criza-din-moldova-este-pdm/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19