Un locuitor al satului Perescina, care a ameninţat cu arma doi poliţişti, a fost amendat cu 6 mii de lei. Incidentul, pentru care bărbatul a compărut în faţa instanţei din Orhei, a avut loc la mijlocul verii trecute.
Într-o seară de iulie, doi poliţişti din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare au urmărit un automobil care se deplasa neregulamentar până în satul Peresecina. Aici, maşina de patrulare a fost stopată de un grup de localnici, printre care şi şoferul fugar.
Bărbatul, care se afla în stare de ebrietate, l-a forţat pe un poliţist să iasă din maşină şi l-a ameninţa cu moartea punându-i pistolul la cap. Cei doi poliţişti au reuşit să scape de localnicii agresivi, dar sticla din spate a automobilului le-a fost spartă cu o piatră.
Fiind anunţaţi despre incident, angajaţii de la IP Orhei l-au reţinut pe infractor şi i-au ridicat arma.
La pronunţarea sentinţei, Judecătoria Orhei a luat în considerare faptul că inculptul şi-a recunoscut vina, că nu are antecedente penale şi că a reparat prejudicial material.
Instanţa a hotărât să îl amendeze pe bărbat cu 6 mii de lei şi să-i întoarcă pistolul Makarov, pe care acesta îl deţine legal.
De notat că în cazul achitării amenzii în decurs de 72 de ore, suma se reduce cu 50% – până la doar 3 mii de lei.