Vitalie CĂLUGĂREANU,
jurnalist Deutsche Welle
Un mascat i-a numit pe jurnaliștii veniți la Judecătoria Buiucani să reflecte răsunătorul caz, despre arestarea lui Vlad Filat, „debili și răpănoși”. Oare cât de dezgustat trebuie să fii ca să-ți permiți asemenea etichetări… chiar și având mască și mușchi? Gestul este unul condamnabil, dar el vine, probabil, dintr-o traumă psihologică – având în vedere anturajul în care lucrează zi de zi și bazele de date la care are acces, mascatul care ne-a insultat cunoaște, pesemne, alte adevăruri decât cele pe care i le spun unii la televizor seară de seară. Așa că ne consideră mincinoși. Pe toți! Este supărat că nu-i îndreptățim așteptările, că nu arătăm la TV adevărul adevărat pe care el îl știe, că știe sigur că oamenii de pe sticlă mint deliberat și, presupune el (sau poate chiar este sigur), mint pentru bani – prostesc poporul, creează predispoziții false.
Vineri, în mass media au apărut înscrisuri din care se vede clar cât costă „întreținerea” unui analist în slujba unui partid – 384 787 lei. Contra acestei sume, o anumită perioadă, acest „analist” a spus neadevăruri și, culmea, le-a găsit și argumentare – chipurile ar fi produs judecăți de valoare, care ar ajuta telespectatorii să înțeleagă mai bine fenomenele politico-sociale care zdruncină societatea. În realitate, pretinsul „analist” a fost plătit ca, prin abuz de încredere, să pătrundă în mintea privitorilor și să implanteze acolo, prin minciună, anumite stări, emoții ce ar genera reacții sociale în favoarea partidului care l-a plătit. Mercenar! Numai că nu e nici pe departe vorba de un singur „analist” plătit. Sunt mulți. Foarte mulți astfel de mercenari. Și ei lucrează pentru partide diferite – lustruiesc partide și grupări diferite, de regulă, rivale. Din cauza rivalității pe care sunt nevoiți să o afișeze, ca să-și justifice banii primiți „analiștii”- mercenari, uneori se ajunge la conflicte. Exact ca la luptele de câini – se bat până la sânge, iar stăpânii se uită și râd.
„Plătim „analiști”. Ce-i murdar în asta?”
„Analistul” plătit cu 384 787 lei deservea PLDM, iar în hârtia contabilă apărută pe Internet (și care este probă la un dosar) apar și denumiri de instituții media sponsorizate de același partid. Dar se pare că nu PLDM este lider la capitolul subordonării mass media. La 17 octombrie, „ziarulnational.md” a reprodus o declarație a liderului PD, Marian Lupu, în care acesta a recunoscut că PD „are suficienți analiști” care apar la TV „și comentează diferite chestiuni”. Și se întreabă: „Ce este murdar în asta? Toți au analiști!”. De fapt, despre imperiul mediatic dăunător al acestui partid s-a scris nu o dată. Asta nu-i deranjează nici pe finanțatori și, din câte se pare, nici pe jurnaliștii care îi slujesc și care nu conștientizează cât de nocivi sunt. Ori, în momentul în care sursa care informează (sau jurnalistul) este viciată, trebuie să te gândeşti că ţara în care trăieşti are probleme mari.
Din schemă fac parte, însă, și alți „trubaduri” cu mimici expresive ale feței. Rolul acestora este de a le ridica mingea la fileu mercenarilor supranumiți „analiști politici”. De regulă, aceștia sunt angajați în diferite redacții pe post de jurnaliști, editori, producători sau moderatori de emisiuni. Mai nou, liderii partidelor obișnuiesc să-și angajeze câte un purtător de borsetă care îi sincronizează pe analiști cu jurnaliștii aserviți. Le dictează care și la ce televiziune să meargă, cine și ce mesaj să lanseze sau să promoveze și cât de agresiv sau temperat să o facă. Prin acest mecanism, stăpânii deseori își lansează reciproc mesaje, se șantajează, se pun la punct unul pe altul. Unii din această schemă cred sincer că ceea ce fac ei se numește jurnalism.
Periodic, moderatorilor sau producătorilor de talk-show-uri politice de la noi li se înmânează liste cu „analiști” care trebuie să fie invitați pe la emisiuni (ca să-și justifice banii primiți) și liste cu persoane publice care nu trebuie să apară în niciun caz în emisie. Listele diferă în funcție de postul de televiziune și partidul deservit.
„Găinarii” și „păduchii” au rolul lor
Mai este o categorie (dar nu ultima) de lustragii care ciugulesc din pușculița partidelor – bloggerii aserviți. La partid aceștia sunt numiți „găinari”. Prin intermediul acestora se manipulează online. Misiunea lor este să răspândească bârfe, să creeze așteptări, agiotaj pe online. Uneori li se livrează niște documente ca să le publice pe blogurile lor ca și cum dobândirea acestora ar fi rodul muncii lor. „Întreținerea” bloggerilor nu costă mult. Unii se mulțumesc cu o tabletă, alții cu un telefon, cu o bursă în străinătate sau cu o foaie de odihnă la mare. Alții în genere prestează gratis și speră că în curând vor fi observați și li se va arunca și lor un plic. Așadar, una dintre amenințările majore ale breslei jurnalistice din Moldova este că orice individ cu foamea-n gât este gata să accepte orice mizerie. Nici vorbă de principii.
A patra categorie sunt porecliți „păduchi” – pentru că sunt mulți. De regulă, sunt membrii organizațiilor de tineret ale partidelor. Rolul lor este să nege tot ce apare de rău despre partid pe Internet. Aceștia se infiltrează în listele de prieteni ale persoanelor publice pe rețelele de socializare, urmăresc și raportează postările și, atunci când este vizat partidul, reacționează, îl apără. Reacțiile lor sunt de cele mai multe ori dure și butucănoase. Ei vor ca despre isprava lor să audă, dacă se poate, liderii partidului, pentru că de asta depinde mărimea onorariului și, poate, avansarea pe scara ierarhică – de la „păduche” la „găinar”.
În situații critice, pentru a transmite un mesaj puternic, cu impact și cu efect imediat, partidele apelează la așa-numiții „analiști-VIP”. Aceștia sunt supranumiți „analiști politici internaționali” și pot fi atât din SUA, Rusia sau România. Unii, compromiși prin alte părți, au fost „importați” în Moldova cu boarfe cu tot. Au fost spălați, fardați și puși în fața camerelor. Mesajele pe care le lansează aceștia sunt pentru manipularea elitelor. La cei rămași afară, se apelează rar nu din cauza costurilor (deși este și acesta un element), ci pentru a nu le eroda imaginea implicându-i în dezbateri pe subiecte mărunte, de rutină. Din această cauză e destul de greu (dacă nu urmărești atent mutările politice) să-i separi de cei „de afară” care abordează în mod firesc realitățile din Moldova.
„Instrumente” nocive
După această clasificare a celor care poluează spațiul mediatic și intoxifică opinia publică, va fi mai ușor de înțeles de ce instituțiile media de la noi se comportă ciudat. În facultate, la Jurnalistică, pe lângă îndemânarea de a avea mereu mintea deschisă ni s-a implantat mitul că bunul simț are audiență. O fi având, dar nu în Moldova și nu în epoca oligarhiei. Cum faci ca instituțiile veritabile de presă, cu bun simț, să nu aibă audiență? Cum să le furi telespectatorii pe care să-i zăpăcești cu produse mediatice manipulatorii? Simplu. Le împiedici să se extindă (cu ajutorul controlului ocult exercitat asupra CCA) și le sugrumi economic – asmuți organele de control (pe care le controlezi) contra agenților economici care plasează acolo publicitate. Și gata, le-ai paralizat! Cu alte cuvinte, parafrazându-l pe fostul șef al Colegiului Disciplinar al CSM, Nicolae Roșca, banda care a capturat Moldova și-a mascat membrii săi, îmbrăcându-i în haine de procuror, lucrător CNA, SIS, pe unii i-a trimis în misiune la CCA, la Televiziunea Publică, pentru ca totul să fie sub control, pentru ca nici o „roată dințată” din mecanismul oligarhic să nu iasă din funcțiune în timpul lucrului.
Soluții
Jurnalismul și mass media în general în Moldova au fost uzurpate. Populația este alimentată aproape exclusiv cu informație alterată, iar jurnaliștii care au rămas fideli principiilor fie lucrează „pentru export” (în cel mai bun caz), fie s-au reprofilat, fie trăiesc în sărăcie. O soluție ar exista. Problema e că în Moldova, jurnalist poate fi oricine care are o legitimaţie pe care scrie „presa”. La noi legitimaţia pe care scrie „presa” nu este emisă de o autoritate – nu mă refer la o instituţie care să aparţină de stat. Doamne ferește! În Germania, de exemplu, legitimația de jurnalist este eliberată de un sindicat al jurnaliștilor. Și tot acest sindicat are dreptul să i-o retragă în cazul în care a renunțat la libertatea sa profesională. Noi nu avem acest sindicat. De fapt îl avem. Și nu unul. Dar nu la instituții formale mă refer aici. Aşa ajung toţi neaveniţii să pozeze drept jurnalişti.
Câți dintre cei care practică astăzi jurnalismul pot afirma, fără să-i mustre conștiința, că și-au exercitat onest misiunea de informare corectă, că încearcă să îşi facă meseria corect? Câți dintre colegii noștri sunt gata să apară în fața unui sindicat al jurnaliștilor și să-și argumenteze trecutul fără să roșească, pentru a primi legitimația de presă? Foarte puțini. Puțini au înțeles că banii nu ţin loc de principii.
În ceea ce privește instituțiile media, adevărat – presa nu poate exista fără bani. Dar problema apare atunci când cel care dă bani foloseşte presa în interes personal. Culmea, nici nu recunoaște că respectiva instituție media îi aparține, pentru a nu-i afecta credibilitatea, pentru a o putea exploata în continuare ca instrument de manipulare. Vrea ca lumea să o perceapă ca instituție independentă.
Există și în cazul instituțiilor media o soluție: patronatul de presă să-şi asume principiile care stau la baza jurnalismului autentic. Abia atunci vom putea spune că avem business de presă onest, că și în Moldova presa este o afacere, că audiența aduce publicitate, bani. Dar business-ul nu poate, nu are voie să elimine etica jurnalistică. Atunci când patronatul se identifică cu politicul şi ajunge să dicteze conform intereselor grupului respectiv de persoane, avem de-a face cu uzurparea jurnalismului.