Select your Top Menu from wp menus

La Orhei a fost inaugurat Centrul Comunitar de Sănătate Mintală

Cel de-al doilea Centru Comunitar de Sănătate Mintală în cadrul Reformei serviciilor de sănătate mintală în Republica Moldova a fost inaugurat vineri, 9 octombrie, la Orhei. Evenimentul a fost organizat în ajunul Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, transmite IPN.

Centrul de la Orhei este dotat asemenea centrelor comunitare de sănătate mintală din Olanda. Acesta dispune de o sală pentru terapie ocupaţională, o sală de proceduri, două cabinete medicale şi un cabinet pentru asistentul social, toate complet mobilate şi dotate cu aparatură de ultimă generaţie. În cadrul instituţiei îşi desfăşoară activitatea un psiholog, doi psihiatri, dintre care unul este specializat pe tratarea copiilor cu probleme de sănătate mintală, patru asistente medicale şi un asistent social.

Aceştia au la evidenţă peste 3 mii de beneficiari, dintre care peste 300 sunt copii. Cele mai frecvente probleme de sănătate mintală sunt retardul mintal, tulburările organice nepsihotice, schizofrenia şi epilepsia. Echipa de profesionişti ai Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Orhei a fost instruită de către experţii Trimbos Moldova şi cei din cadrul Trimbos Instituut şi GGZ Noord-Holland-Noord (Olanda) cu privire la aplicarea metodologiei de tratament flexibil.

Natalia Cernat, coordinator comunicare al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, a declarat că pentru raionul Orhei lansarea activităţii centrului înseamnă disponibilitatea unor servicii sociale şi medicale de sănătate mintală de care pot beneficia persoanele afectate de tulburări mintale ori de câte ori este nevoie, într-un mediu prietenos, aproape de locul de trai şi de familie.

Ionela Petrea, managerul Proiectului „Reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova“, a menţionat că anul acesta Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale ne îndreaptă atenţia spre importanţa respectării drepturilor persoanelor cu probleme de sănătate mintală, în particular prin respectarea demnităţii lor.

Victoria Condrat, director executiv Trimbos Moldova, a declarat că ajutorul şi îngrijirea specializată de sănătate mintală la standarde europene sunt de astăzi disponibile în Orhei, prin deschiderea acestui nou centru comunitar.

Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale a fost marcată pentru prima dată în data de 10 octombrie 1992, la iniţiativa Federaţiei Mondiale pentru Sănătate Mintală şi apoi preluată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). În Republica Moldova, datele statistice arată că incidenţa tulburărilor mintale şi de comportament a înregistrat în 2014 o uşoară creştere, fiind de 61,8 cazuri la 10 mii de locuitori, comparativ cu 2013 când au fost înregistrate 59 de cazuri la 10 mii de locuitori.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/la-orhei-a-fost-inaugurat-centrul-comunitar-de-sanatate-mintala/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19