Bulevardul Ştefan cel Mare, segmentul dintre străzile Serghei Lazo şi Maria Cebotari, a fost blocat de simpatizanții Partidului Socialiştilor şi Partidului Politic „Partidul Nostru”. Aceştia au instalat corturi pe carosabil, blocând circulaţia, transmite IPN.
Protestatarii au blocat bulevardul între Parlament şi Preşedinţie „pentru că nu ar fi fost corect să călcăm peluzele”, a scris Renato Usatîi pe pagina sa de Facebook.
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că amplasarea corturilor pe porțiunea străzii Ștefan cel Mare din fața Parlamentului a fost un pas în calea „eliberării Moldovei din mâinile oligarhilor”. Totuși, Dodon a spus că circulați transportului va fi reluată de luni.
Vineri acesta a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că alianţa de guvernare va rămâne în timpul apropiat fără majoritate parlamentară, iar Guvernul Streleţ nu va rezista decât câteva săptămâni.
Dodon a precizat că el nu are nicio atribuţie cu atragerea deputaţilor din alianţă, deoarece „de aceasta lasă să se ocupe Renato Usatîi”, dar a anunţat despre un guvern provizoriu pe care l-ar putea instaura după căderea Guvernului Steleţ.