Propunerea de a aloca 41 de mii de lei din bugetul raionului pentru competiţiile de Jeep Trial Cross, a provocat discuţii tăioase la şedinţa de ieri a Consiliului Raional Orhei. Chiar şi între membrii aceluiaşi partid.
Banii au fost ceruţi de către preşedintele Comisiei buget şi finanţe din cadrul CR Orhei, democratul Vladislav Şevcenco, care a spus că organizatorul competiţiei, Clubul republican de profil, chiar şi-a redus solicitarea cu 30 de mii de lei.
Colegul de partid al lui Şevcenco, consilierul Vladimir Bobeică a spus că nu va susţine această propunere din cauză că oamenii nu vor înţelege de ce banii se dau în astfel de scop.
Preşedintele raionului, Tudor Golub, a declarat că suma iniţială de 70 de mii de lei i-a părut exagerată, dar în acelaşi timp organizarea unor evenimente de acest fel la Orhei poate aduce beneficii raionului.
Preşedintele şedinţei, Andrei Atamanenco, şi el consilier PDM, a spus că bugetul raionului are o destinaţie socială şi că este sceptic fata de finanţarea competiţiei în cauză.
Pe de altă parte, comunistul Oleg Vasilcan a susţinut alocarea banilor pentru ediţia din acest an a competiţiei auto, spunând ca bani niciodată nu sunt destui, pe când organizarea competiţiilor va promova raionul Orhei.
Fiind supusă votului, propunerea lui Vladislav Şevcenco a primit aprobarea a 20 consilieri.
Amintim că de mai bine de un an există o decizie a CR Orhei precedent care, de asemenea la iniţiativa lui VladislavŞevcenco şi de asemenea într-o atmosferă tensionată, a alocat o suma şi mai mare de bani -700 de mii de lei, pentru lucrările de proiectare a unui complex sportiv european de motosport.