Select your Top Menu from wp menus

Tiraspolul a redus cu 25 de dolari tariful la gazele naturale pentru întreprinderile din regiunea transnistreană

Administrația separatistă transnistreană a redus cu 25 de dolari tariful la gazele naturale pentru întreprinderile industriale din regiune. Decizia de marți, 22 septembrie, vine după o altă ieftinire a gazelor, cu 10 dolari, în al treilea trimestru al anului.

Reducerea tarifelor la gaze este una din măsurile anticriză ale administrației din Tiraspol care se confruntă cu un deficit bugetar sever. Din cauza crizei economice, din martie, salariile bugetarilor și pensiile au fost tăiate cu 30 la sută.

Potrivit agenției oficiale de la Tiraspol Novosti Pridnestrovia, tarifele pentru consumatorii industriali se vor reduce de la 1 octombrie de la 280$ până la 255$ pentru mia de metri cubi. Producătorii care au cel puțin 70% venituri din comercializarea propriei producții vor achita un tarif de 225$. Jumătate din impozitele acumulate în bugetul administrației separatiste provin din sectorul industrial.

Datoriile regiunii transnistrene la gazele naturale livrate de Gazprom se ridică la aproape 5,5 miliarde de dolari.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/tiraspolul-a-redus-cu-25-de-dolari-tariful-la-gazele-naturale-pentru-intreprinderile-din-regiunea-transnistreana/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19