Guvernul de la Chișinău a declarat la un an de implementare a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană că sunt şi reuşite, şi restanţe, unele provocate de instabilitatea politică, iar altele fără nicio scuză, relatează IPN.
Premierul Valeriu Streleţ a declarat că, în condiţiile instabilităţii politice, a alegerilor şi a negocierilor pentru formarea noii majorități, s-a deviat de la Planul de Acţiuni iniţial privind implementarea Acordului de Asociere. Din aceste considerente, s-a recurs la actualizarea documentului, care este în deplină concordanță cu agenda europeană, adoptată împreună cu partenerii de la Bruxelles.