Select your Top Menu from wp menus

Autorităţile au uitat să prevadă în buget şi bani pentru compensaţii ca urmare a embargo-ului

Un grup de fermieri au protestat marţi 25 august, în faţa Ministerului Finanțelor, cerând plata restanţelor pentru compensarea pierderilor producătorilor de fructe ca urmare a embargo-ului impus de Federaţia Rusă.Preşedintele Uniunii UniAgroProtect, Alexandru Slusari susţine că fermierii aşteaptă deja de un an, iar Guvernul doar face promisiuni şi amână de fiecare dată onorarea acestor plăți. Potrivit unor surse ar fi vorba de peste 45 de milioane de lei.Se constată însă că chiar dacă ar dori şi ar avea bani Guvernul nu poate aloca aceşti bani.”S-a constatat că mijloacele în cauză nu sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul curent şi această problema urmează a fi examinată în cadrul unei rectificări a bugetului de stat preconizată, în prealabil, în luna octombrie”, precizează Ministerul Finanţelor, autorul Legii Bugetului, care a fost adoptată la începutul lunii apriilie 2015 prin asumarea răspunderii de către Guvern.Premierul Valeriu Streleţ a spus că datoriile față de agricultori pentru anul trecut vor fi achitate după rectificarea bugetului de stat. Agricultorii însă sunt decişi să continue protestele şi au anunţat că dacă în 10 zile nu sunt achitate restanţele vor bloca drumurilor și instituțiile statului.

sursa: mold-street.com


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/autoritatile-au-uitat-sa-prevada-in-buget-si-bani-pentru-compensatii-ca-urmare-a-embargo-ului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19