Indragita actrita Stela Popescu, care s-a nascut in judetul antebelic Orhei, dar care si-a trait marea parte a vietii in Romania, este mereu cu zâmbetul pe buze, mereu are o glumă bună de spus. Însă, în spatele acestei imagini, îndrăgita actriţă a ascuns o suferinţă, pe care a mărturisit-o în cartea sa de bucate.
Pe Stela Popescu, admiratorii nu au văzut- o niciodată tristă sau cu acea faţă specifică omului chinuit de durere. Asta pentru că actriţa a dorit ca fiecare apariţie publică de-a sa să fie un motiv de bucurie pentru cei care o admiră.
Însă, dincolo de zâmbetele, glumele şi jovialitatea sa, Stela Popescu a ascuns o suferinţă: diabetul, bată-l vina, îi dă de furcă de ani buni. Iar lucrul acesta, actriţa l-a mărturisit în cartea de bucate “Găteşte moldoveneşte cu Stela Popescu”, o “culegere” de reţete moldoveneşti pe marginea cărora actriţa face tot felul de precizări.
Într-una dintre acestea, ea face referire şi la păcătoasa ei boală: “Apropo de dulce. Cum naiba oi fi având eu diabet, când n-am abuzat niciodată de dulce?”.
Ei bine, tot actriţa oferă şi un răspuns: “Cică nu numai de la prăjiturele se declanşează «măgarul ». Dacă-i vorba de grăsimi, apoi ele sunt sigur vinovate, căci peste o felie de pâine neagră unsă cu untură (de gâscă, raţă, porc) şi presărată cu sare şi puţină boia pe deasupra nu trece nimic”.
De altfel, actriţa a recunoscut în interviurile sale că este gurmandă şi că aproape toată viaţa a încercat să ţină cure de slăbire, dar plăcerea de a mânca a biruit de fiecare dată.
sursa: TurdeTur