Fondatorul întreprinderii Caravita, Vladimir Rusu va fi cercetat în stare de arest la domiciliu. Asta după ce Judecătoria Buiucani a decis schimbarea măsurii preventive, aplicate de Curtea de Apel, motivul fiind noile circumstanţe constatate în cadrul dosarului.
Urmare a deciziei de ieri a Curţii de Apel, prin care s-a menţinut termenele de arest aplicate de instanţa de la Buiucani în privinţa celor patru învinuiţi, Vladimir Rusu a solicitat procurorului să fie audiat suplimentar pentru a da noi declaraţii. Acesta a recunoscut că a deţinut calitatea de fondator al întreprinderii Caravita doar formal, rolul acestuia limitându-se doar la semnarea actelor prin care împuternicea alte persoane să gestioneze afacerile întreprinderi.
În acelaşi context, Ion Rusu a recunoscut şi şi-a asumat personal mai multe acţiuni ce ţin de gestionarea întreprinderilor vizate în schema de tranzacţii suspecte cu banii de la Banca de Economii. Reieşind din noile circumstanţe, judecătorul de instrucţie a decis cercetarea învinuitului Vladimir Rusu în arest la domiciliu.
Amintim că, în luna iulie curent, patru persoane din administraţia întreprinderii Caravita au fost reţinute şi ulterior arestate, fiind bănuite de spălare de bani, fapt care a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari Băncii de Economii. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 10 ani de închisoare.