Mircea Maleca, directorul transportatorului aerian naţional Air Moldova, şi-a dat demisia. Acesta a depus cererea la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către Vitalie Rapcea, consilierul ministrului.
În cerere, Mircea Maleca menţionează că demisionează din motive personale. Demisia acestuia urmează a fi aprobată la şedinţa Guvernului din 12 august.
Mircea Maleca a fost numit director Air Moldova în iulie 2013. Anterior el a ocupat postul de director financiar al companiei.