O familie amărâtă din satul Step-Soci a rămas şi fără de o parte a averii pe care o mai avea. S-a întâmplat în seara zilei de ieri, din cauza unui incendiu izbucnit în timp ce stăpâna casei muncea la nişte săteni, iar concubinul ei, invalid, se afla în curtea casei. Cei doi au, totuşi, acoperis deasupra capetelor şi o cameră în care vor putea locui, datorită intervenţiei pompierilor.
Echipa de intervenţie din Orhei a plecat la incendiu îndată după ce, aproape de ora 20, a primit informaţia că arde o casă din satul Step-Soci. La faţa locului s-a constatat că flăcările din interiorul casei au urcat deja până la pod. În casă nu era nimeni – stăpâna era plecată la muncă în sat, iar concubinul femeii, care este invalid de gr. ÎI, se afla prin ogradă.
Aproape de ora 21, pompierii au reuşit să stingă incendiul, salvând de foc o cameră şi acperisul casei. Cauza şi prejudiciul incendiului urmează a fi stabilite.
foto: DSE Orhei