Select your Top Menu from wp menus

Săptămâna viitoare va fi anunțat concursul pentru selectarea companiei care va continua ancheta financiară începută de Kroll

Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, spune că săptămâna viitoare va fi anunțat concursul pentru selectarea companiei care va continua ancheta financiară începută iarna trecută de compania Kroll pentru depistarea banilor dispăruți din băncile moldovene. Vorbind după ședința Comitetului Național de Stabilitate Financiară, Drăguțanu a spus că a fost aprobat caietul de sarcini pentru următoarea etapă a anchetei, care mai urmează a fi coordonat în zilele următoare cu ”partenerii externi de dezvoltare”, adică principalii donatori ai Republicii Moldova. Compania americană Kroll angajată de BNM iarna trecută a sugerat într-un raport preliminar că principalul beneficiar al tranzacțiilor cu banii dispăruți din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială ar fi omul de afaceri Ilan Shor devenit între timp primar la Orhei. BNM susține că ar fi vorba de un prejudiciu de 450 de milioane de euro. La jumătate de ani de la încheierea primei etape a investigației financiare efectuate de Kroll, investigația penală a Centrului Național Anticorupție trenează.

sursa: europalibera.org