Un politician din România a spus că traseul european al Republicii Moldova este „puțin frânt”, iar Bucureștiul ar trebui să se implice mai mult în evoluțiile de la Chișinău. Potrivit Mediafax remarca aparține lui Liviu Dragnea, coordonatorul politic al partidului social-democrat, de guvernământ din România. Vorbind la Reghin, în Ardeal, Dragnea a spus că traseul european al Republicii Moldova, care începuse „cu foarte mult entuziasm”, fiind sprijinit și de România „cu sume importante”, s-ar fi poticnit. În opinia politicianului român, forțele politice din România ar trebui să găsească împreună cu partenerii externi „o foaie de parcurs” pentru moldoveni, pe care i-a numit „frații noștri”.
sursa: europalibera.org