Primarul nou ales al Orheiului, Ilan Şor, a ieşit în fata consilierilor orăşeneşti şi le-a vorbit despre ce are de gând să facă în timpul apropiat şi ceva mai îndepărtat.
Edilul a promis că îşi va îndeplini promisiunile electorale şi va începe cu prezentarea, până la sfârşitul săptămânii viitoare, a unui plan de acţiuni concrete. Apoi, până la sfârşitul anului, mai multe puncte din plan vor fi realizate, inclusiv privind asigurarea orheienilor cu transport public gratuit si compensarea serviciilor comunale.
Declaraţiile au fost făcute de primar în limba rusă în cadrul şedinţei în care s-a întrunit astăzi, pentru a doua oară, Consiliul Orăşenesc (CO)Orhei nou ales.
Amintim că astfel de promisiuni au fost enunţate de Şor şi în timpul conferinţei de presă pe care cu trei săptămâni în urmă a susţinut-o in fata televiziunilor din capitală, venite la Orhei cu prilejul câştigării alegerilor de către echipa MSPR „Ravnopravie, în frunte cu Ilan Şor. A doua zi dupa alegeri, actualul primar declara că într-o lună-două va putea arăta rezultate reale ale promisiunilor pe care le-a făcut în campania electorală.