Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul cu Portugalia privind transporturile internaţionale rutiere de pasageri şi de mărfuri. Prevederile acordului stabilesc condiţiile şi modalitatea cum se vor desfăşura aceste transporturi şi va permite liberalizarea transporturilor cu acest stat, transmite IPN.
Acordul stabileşte şi cazurile când pot fi efectuate transporturi fără autorizaţii – călătoria cu „uşile închise”, adică acelaşi număr de pasageri ajunge la punctul destinaţiei, transportul unei încărcături până la un punct de destinaţie şi returul fără pasageri sau alte încărcături, transportul de medicamente sau alte încărcături cu destinaţie specială, transportul poştei, transport funerar etc.
Documentul are ca scop dezvoltarea relaţiilor bilaterale moldo-portugheze şi a fost semnat în luna mai a anului trecut. Acordul a intrat în vigoare provizoriu la data semnării, iar total la data primirii ultimei notificări privind ratificarea acestuia de către părţi.
Până în prezent, între Moldova şi Portugalia au fost semnate 7 acorduri/tratate bilaterale. În 2013 (cu excepţia activităţii comerciale a agenţilor economici din raioanele de est) volumul schimburilor comerciale cu Portugalia a constituit 10,2 milioane de dolari. Republica Portugheză se plasează pe locul 29 în topul ţărilor în care Republica Moldova efectuează exporturi.