Select your Top Menu from wp menus

Radu Mîţu: Victoria o dedic familiei mele, prietenilor şi tuturor oamenilor care ne sunt alături

Radu Mîţu, portarul FC „Milsami Orhei”, vorbeşte în interviul pe care ni l-a acordat despre cum a ajuns în echipa orheiană, cât de tare i s-a schimbat de atunci viaţa şi despre cui îi dedică recenta victorie în meciul pentru titlul de echipă-campioană a republicii.
Tot aici, Radu povesteşte despre reuşitele sale şi despre cel mai mare vis al său.

radu mitu2 jpg
Radu Mîţu s-a născut la 4 noiembrie 1994, în oraşul Orhei. Este portar al FC Milsami Orhei, echipa care evoluează în Divizia Naţională. Radu, care are în prezent 20 de ani, a început să joace fotbal de la vârsta de 8 ani. La Milsami Orhei a fost convocat în anul 2012.

-De la câţi ani ai început să joci fotbal şi cum a început cariera ta fotbalistică?
Joc fotbal de la vârsta de 8 ani.Pot să spun că a fost dragoste la prima vedere, văzând cum alţii joacă fotbal, am zis că vreau şi eu. Fotbalul pentru mine este tot la momentul actual, nu îmi imaginez viaţa fără el.
-Cît de important este portarul într-o echipă de fotbal?

Este o zicală „Portarul este jumătate de echipă”, de aici putem face concluzia că este foarte important .Dacă ai un portar bun, ai deja baza echipei.
-Cît de tare s-a schimbat viaţa ta de când eşti la Milsami Orhei şi ce înseamnă pentru tine această echipă?
De când sunt la Milsami, viaţa mea s-a schimbat foarte tare, spre bine. Am zburat pentru prima dată cu avionul, am vizitat multe ţări.Anul acesta am cucerit primul meu trofeu de campion, şi sper să fie cât mai multe rezultate pozitive şi în viitor. Echipa Milsami este pentru mine ca o familie. Aici am început să progresez, aici am început să simt sensul adevărat al cuvântului fotbal.
-Ce rezultate a obţinut echipa Milsami în sezonul 2014-2015?

Anul acesta echipa a obţinut ceea ce şi-a dorit de 5 ani,rezultatul maxim,devenind pioana. Am muncit foarte mult pentru a obţine acest titlu important. Din vară de când s-a format un colectiv aproape nou , pas cu pas am tins spre asta, prin greutăţi, şi iată că ne-a reuşit. Faptul că am jucat acasă ultimul meci a contat foarte mult. Pot să spun că am jucat cu 12 în teren, datorită fanilor noştri extraordinari.
-Ce ai simţit în momentul în care un oraş întreg prezent la concertul organizat în cinstea victoriei voastre a aplăudat în picioare şi a scandat Milsami campioana!” ?
Emoţiile care le-am simţit atunci, nu le pot descrie. Eram într-o stare aşa confuză. În acele momente nu înţelegeam ce se întâmpla, nu îmi venea să cred. Consider că astfel de emoţii orice fotbalist şi le doreşte.Acest moment va fi de neuitat, un moment spectaculos. Sper şi pe viitor la meciuri să vină atâta lume, ca şi la concert.
-Ce sentimente trăieşti atunci când ştii că aţi adus victoria în oraşul tău natal şi cum e să fii campion?

Sentimente frumoase, extraordinare, de nedescris. Mă mândresc cu acest lucru şi ne bucurăm că am făcut fericit un întreg oraş.Să fii campion e fenomenal, e o stare pe care mai vreau să o trăiesc în viitor.
-Eşti mândru de reuşitele tale şi cui îi dedici această victorie?
Nu pot să spun că sunt mândru, însă la moment sunt fericit de reuşitele mele. Pot să spun că mai este mult de lucru pentru a mă mândri de mine. Victoria aceasta o dedic familiei mele, care mă susţine mereu, prietenilor care sunt alături, nu doar la bine, şi tuturor oamenilor care sunt alături de noi.
-Care este prima echipă cu care ai dori să joci în Champions League şi, cum crezi , ce rezultate veţi obţine?

La moment, nu am o echipă anume cu care aş vrea să joc. Desigur, ne dorim echipe bune şi rezultate cât mai pozitive pentru noi, vrem să ajungem cât mai departe, dar deja vedem cum va vrea Dumnezeu, cred în forţele noastre şi sperăm să fie bine.
-Care este cel mai mare vis al tău şi unde te vezi în următorii 5 ani?
Nu pot să spun nimic, habar nu am ce şi cum va fi, însă voi face tot posibilul ca să fie bine şi să nu îi dezamăgesc pe cei ce cred în mine. Viaţa în fotbal se schimbă radical, aşa că timpul deja ne va arăta. Pot spune că cel mai mare vis al meu este să joc la o echipă de top din Europa.
Autor: Marieta Peliuc

  • radu mitu
  • radu mitu2 jpg
  • radu mitu-1.jpg.
  • radu mitu-3.jpg.
  • radu mitu-4.jpg.
  • radu mitu-5.jpg.
  • radu mitu-6.jpg.
  • radu mitu-7.jpg.
  • radu mitu-8
  • radu mitu-9.jpg.
  • radu mitu-10.jpg.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/radu-mitu-victoria-o-dedic-familiei-mele-prietenilor-si-tuturor-oamenilor-care-ne-sunt-alaturi/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19