Joi, 14 mai, s-a finalizat recepţionarea documentelor din partea candidaţilor pentru înscrierea acestora în cursa electorală pentru alegerile generale locale din 14 iunie.
Prealabil, pentru fotoliul de primar al oraşului Orhei vor concura 11 persoane; pentru functia de consilier orăşenesc – 16 concurenţi, dintre care 5 independenţi; iar pentru mandatele din Consiliul raional Orhei – 13 pretendenţi, dintre care 3 în mod independent.
Pentru funcţia de primar al orasului, ultimul si-a depus dosarul omul de afaceri Ilan Shor. Pe ultima sută de metri, acesta a decis să candideze independent, dar chiar a doua zi, adica astazi, a renuntat la independenta si merge ca reprezentant al Mişcarii Social-Politice Ravnopravie. Shor a fost înscris prealabil în buletinul de vot pe locul 11 .
Ultima tragere la sorţi din campania pentru alegerile locale din oraş a fost organizata între pretendenţii la funcţia de consilier orasenesc. Aceeaşi formaţiune care l-a înaintat pe Ilan Shor, a depus cu 10 minute inainte de ora 17 o listă din 17 candidaţi pentru funcţia de consilier. Pe durata zilei, în calitate de independenţi au depus actele Radu Raţă şi Maxim Prepeliţă. Acestor concurenti, pentru moment, le-au revenit locurile 14, 15 si respectiv 17 din buletinul de vot.
Numărul exact al concurenţilor înscrişi în buletinele de vot pentru functiile de primari si consilieri locali va deveni cunoscut la mijlul săptămânii viitoare, dupa ce autorităţile electorale de nivelele 1 şi 2 vor verifica documentele depuse de formaţiunile politice şi candidatii independenti.