Select your Top Menu from wp menus

Doar jumătate din declaraţiile de venit ale demnitarilor a ajuns până acum la CNI

Doar jumătate din declaraţiile de venit ale demnitarilor a ajuns până acum la Comisia Naţională de Integritate, restul urmând să ajungă până la 20 aprilie, a declarat Europei Libere preşedintele CNI, Anatolie Donciu. Pe 31 martie a expirat termenul-limită pentru declararea veniturilor şi intereselor de către persoanele care deţin funcţii de demnitate publică, judecători, procurori şi funcţionari publici. Preşedintele CNI, Anatolie Donciu, a declarat Europei Libere că numărul demnitarilor care evită sau refuză să-şi declare veniturile este în scădere, de la an la an. Cei care nu respectă legea riscă o amendă între 1.500 şi 3.000 de lei. Jurnalişti şi reprezentanţi ai unor ONG-uri au criticat în trecut modul în care CNI face verificări, constatând că declararea averilor în Republica Moldova reprezintă doar o formalitate. Anatolie Donciu precizat că datele colectate de la cele 100 de mii de persoane obligate să-şi declare veniturile şi bunurile vor fi comparate cu bazele de date ale instituţiilor de stat, iar în cazul constatării că nu au fost declarate unele proprietăţi, dosarele vor fi remise procuraturii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/doar-jumatate-din-declaratiile-de-venit-ale-demnitarilor-a-ajuns-pana-acum-la-cni/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19