Select your Top Menu from wp menus

56 000 lei, TAXA unei escroace pentru STUDII în #AUSTRIA / #Moldova #Orhei

O femeie din Ciocâlteni este dată în căutare pentru escrocherie. Judecătorul din Orhei, care a examinat dosarul penal în lipsa inculpatei, a dispus ca femeia să fie găsită şi arestată. Avocatul respectivei nu a putut convinge instanţa că clienta să nu este vinovată de însuşirea prin înşelăciune a unei sume de 56000 de la o femeie din Orhei.
Dosarul a fost pus pe rol în judecată în primăvara anului trecut. Înainte de aceasta, femeia a fost arestată preventiv şi s-a aflat şi în arest la domiciliu. Asta, deoarece a ajuns să fie suspectată că prin abuz din încredere a obţinut o sumă impresionantă de bani de la mama unei adolescente din Orhei, căreia i-a promis ajutor la înscrierea la studii în Austria.
Fapta infracţională a fost săvârşită în lunile august-septembrie 2013, iar recent instanţa a emis hotărârea de condamnare, dar şi o încheiere de căutare şi arest al escroacei care nu s-a prezentat la mai multe şedinţe de judecată.
În cadrul examinării în instanţă, s-a constatat că femeia nu este la prima încălcare a legii. Cu 10 ani în urmă, a fost urmărită penal pentru cauzarea daunelor materiale prin înşelăciune şi abuz de încredere săvârşit în grup, dar urmărirea a fost încetată din cauza amnistiei. Cu 3 ani în urmă, pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, i-a fost aplicată doar o amendă contravenţionala, datorită faptului că procuratura din Cahul a emis în privinţa ei o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/56-000-lei-taxa-unei-escroace-pentru-studii-in-austria-moldova-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19